`

Realizări notorii și proiecte importante ale Organizației Regionale FARM Hâncești

16 ianuarie 2020
5 minute
sa citesti

Adunarea Generală a AO „Centrul de Extensiune în Agricultură” Hâncești, membră a Federației Agricultorilor din Moldova FARM, a avut loc pe 15 ianuarie curent, în cadrul căreia fiind evaluate activitățile desfășurate pe parcursul anului 2019. Întruniți în ședință, membrii Organizației Regionale FARM au trecut în revistă activitățile anului precedent și, totodată, au trasat obiectivele de activitate pentru anul în curs. Raportul Consiliului de Administrare al AO „Centrul de Extensiune în Agricultură” a fost prezentat de către președintele Consiliului, Melentie Moraru, intervenție urmată de raportul Comisiei de Cenzori, prezentat auditoriului de către Maria Barbos.

Potrivit agendei reuniunii, a urmat raportul Executivului CEA Hâncești, privind derularea activităților pentru2019, prezentat de către Maria Rotaru, director executiv al CEA Hâncești. În alocuțiunea sa, doamna Rotaru a menționat implicarea constructivă și eficientă a organizației în derularea activităților la scară națională și locală, sub egida FARM, precum informarea si consultarea fermierilor, organizarea instruirilor, vizitelor de studiu, școlilor de câmp, loturilor demonstrative etc. De asemenea, s-a menționat implicarea activă în activitățile derulate ale doamnelor, cât și a tinerilor agricultori, numărul acestora înregistrând o creștere semnificativă. Potențialul înalt al organizației a fost remarcat și decătre alți vorbitori, fiind relevat faptul că CEA Hâncești își impune calitatea de lider regional, prin potențialul demonstrat în promovarea reformelor în sectorul agrar și a intereselor producătorilor agricoli.

Raportul de activitate al contabilului șef, Ana Condrea, a fost urmat de intervenția Lidia Bezer, membru al Consiliului de Administrare al Federației Agricultorilor din Moldova FARM, care a informat colegii despre activitățile entității și despre noua practică de desfășurare a reuniunilor, în teren, ședințele Consiliului de Administrare FARM, desfășurate mai nou în diferite regiuni ale R.Moldova, fiind găzduite de către liderii FARM din teritoriu.  

Cu referință la condițiile specifice în domeniul agrar din raionul Hâncești s-a pronunțat reprezentantul Direcției Agricultură și Alimentație a Consiliului Raional Hâncești, care a punctat parcelarea excesivă a loturilor agricole, problemele ce țin de asigurarea în domeniul agricol etc., fiind menționată, totodată, deschiderea autorităților locale față de o colaborare constructivă cu CEA Hâncești, în promovarea intereselor producătorilor agricoli din raion. În același context s-a pronunțat și reprezentantul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură, participanții la reuniune consimțind necesitatea conjugării eforturilor pentru eficientizarea și modernizarea agriculturii naționale.

Prezent la reuniune, expertul FARM în dezvoltare afaceri și sisteme informaționale de marketing, Vasile Pojoga, a apreciat, în alocuțiunea sa, activitatea și potențialul înalt al CEA Hâncești și, solicitat de către auditoriu, a oferit mai multe răspunsuri la întrebările adresate, care au vizat colaborarea producătorilor agricoli locali cu rețelele de retail din țară, concurența produselor agricole locale cu cele de export,  necesitatea cooperării producătorilor agricoli etc.

La finalizarea dezbaterilor, participanții la Adunarea Generală au apreciat cu ”bine” activitatea CEA Hâncești pentru anul 2019 și au aprobat, prin exercițiu de vot, sumarul activităților pentru anul 2020, fiind exprimată convingerea că Organizația Regională Hâncești a Federației Agricultorilor din Moldova FARM va continua să activeze cu succes în domeniul promovării reformelor de modernizare a sectorului agricol și înpromovarea intereselor producătorilor agricoli autohtoni. Pe finalul reuniunii, s-a decis ca Rezoluția Adunării Generale a CEA Hâncești să conțină doleanțele producătorilor agricoli locali, printre care necesitatea ca 50 la sută din legumele și fructele pe raft din rețelele de retail din Moldova să fie de origine autohtonă, să fie soluționate aspectele ce țin de despăgubirea agricultorilor afectați de calamitățile naturale, să fie abordate și în folosul producătorilor agricoli aspectele ce țin de asigurarea în agricultură etc. Toate aceste probleme, recepționate de către bordul național al Federației Agricultorilor din Moldova FARM, de la toate organizațiile sale regionale, urmează să fie încorporate într-un document oficial și prezentate spre examinare autorităților de resort ale statului.

Noutati Similare