`

La Chișinău va avea loc Conferința Inițiativelor Locale pentru Păduri

11 octombrie 2019
3 minute
sa citesti

Astazi Moldova este cea mai despădurită țară din Europa

Este o problemă serioasă și numai specialiștii cunosc cu adevărat riscurile legate de ea

  

Sâmbătă, 12 octombrie curent, la Chișinău va avea loc Conferința Inițiativelor Locale pentru Păduri, o acțiune destinată tuturor celor care se îngrijorează de reducerea drastică a suprafețelor  de păduri în Republica Moldova. La acest forum sunt invitați toți cei care se îngrijorează de situația creată și care, în mod firesc, își doresc să schimbe starea de lucruri în bine, pentru noi și pentru generațiile viitoare.

Statistica oficală afirmă că suprafața pădurilor din țara noastră constituie 12% din totalul teritoriului. Mai puține păduri decât Republica Moldova au numai Malta și Olanda, iar acest fapt ne face extrem de vulnerabili în fața schimbărilor climatice.

În cadrul Conferinței Acțiunilor Locale pentru Păduri,ne propunem să abordăm aceste grave probleme și, cu eforturi comune, să identificăm soluții pentru redresarea situației. Pentru aceasta, la Conferință vor fi invitați savanți cu renume din Moldova și țările vecine, reprezentanți ai autorităților de resort, studenți și activiști ECO, care vor relata despre proiectele noi, realizate în domeniul împăduririi și reabilitării terenurilor degradate. De asemenea, la eveniment vor participa și reprezentanți ai fondurilor internaționale, care finanțează plantările noi de păduri.

Autorii proiectului își propun să promoveze noi oportunități pentru prevenirea poluării şi asanarea mediului înconjurător în localitățile țării noastre, dar și să convingă noile consilii locale să includă plantările silvicole pe lista priorităților și, în acest sens, să le împărtășească experiența acumulată.

Generația actuală este în stare să evite o catastrofă ecologică, care deja atinge cote critice. De acțiunile noastre depinde în mod direct ce  vom lăsa copiilor și nepoților noștri - o gură de rai sau un pustiu.

100 de lei este costul plantării unui puiet sustenabil, cu Sistemul Rădăcinii Protejate, care va avea loc în ziua evenimentului, această sumă fiind exact costul participării la eveniment.

Atenție! Numărul de locuri este limitat! Locurile din față se vor distribui participanților cu cele mai mari contribuții. Toate fondurile acumulate vor fi direcționate pentru amenajarea primei pepiniere didactice ARBORETUM, unde creșterm puieți de specii rare cu rădăcină protejată și pe care o realizăm pentru toți  voluntarii dornici de implicare și experiență de interacțiune cu Natura.

Pentru participare la conferință în calitate de speaker, parteneriate și sponsorizări, rugăm să contactați avs@arboretum.live sau telefonați la +373 (68) 099958

Vrei să devii voluntar - scrie-ne în messenger, office@arboretum.live sau +373 (79) 733733

Pentu mai multe detalii accesați http://arboretum.live/ro/blog/post/cilp.html

Noutati Similare