`

Întrevedere FARM– JCI Moldova: Consolidarea sectorului asociativ prin schimb de experiență și practici

12 septembrie 2019
4 minute
sa citesti

Dezvoltarea sectorului asociativ în Republica Moldova, ca expresie veritabilă a democrației, și importanța societății civile în promovarea reformelor de modernizare europeană a societății moldovenești au făcut agenda unei întrevederi, la sediul Federației Agricultorilor din Moldova ”FARM”, între reprezentanții staff-ului național al FARM și bordul organizației Junior Chamber International Chișinău.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat subiecte ce țin de proiectele și activitățile entităților, fiind identificate similitudini în procesele de organizare și afirmare instituțională. Astfel, Federația Agricultorilor din Moldova este o organizație lider în domeniul reprezentării intereselor a peste 5000 de producători agricoli din Republica Moldova, membri ai FARM, iar Junior Chamber International Chișinău reprezintă o organizaţie de tineri lideri, antreprenori şi profesionişti, afiliată reţelei mondiale Junior Chamber International (JCI), cu o aderență de circa 150 de membri în țara noastră.

În același context, Directorul adjunct al FARM, Iurie Hurmuzachi, a punctat principalele etape în dezvoltarea Federației Agricultorilor din Moldova, care, înființată în anul 2000, are aceeași misiune neschimbată – sprijinirea dezvoltării afacerilor agricole și reprezentarea intereselor atât a membrilor săi, cât și a tuturor producătorilor agricoli din țară, prin promovarea unor politici echitabile de dezvoltare durabilă a zonelor rurale. Iurie Hurmuzachi a mai relevat importanța transparenței în activitatea unei organizații neguvernamentale, care își propune să câștige dreptul de a participa la formarea politicilor publice şi, în acelaşi timp, dispune de o expertiză  bogată, de persoane pregătite, ce asigură şi implementează  proiecte de anvergură.  

De asemenea, oaspeții au fost informați despre activitățile Reţelei Naţionale a Tinerilor Agricultori – rețeaua de tineri membri ai FARM -, care își propune să dezvolte și să consolideze sectorul de tineri ce activează în domeniul agricol, astfel contribuind la crearea unui mediu adecvat realizării activității profesionale a fiecărui tânăr, inclusiv prin asigurarea suportului financiar și informational.

Pe finalul întrevederii, părțile au apreciat tendințele dezvoltării sectorului asociativ și, în perspectivă imediată, au convenit asupra extinderii relațiilor bilaterale, inclusiv prin participarea reprezentanților FARM și JCI Moldova la evenimentele programate de entități, pentru schimb de experiență și practici.

Noutati Similare